Studenți ai facultății noastre la Adunarea generală a Asociației Administratorilor de Păduri (AAP) - Sibiu, 5 martie 2020

La început de martie 2020, studenții Andrea Benedek, Adrian-Florin Benedek-Bloju (anul IV Silvicultură) și Gabriela-Elena Stan (anul III Silvicultură), împreună cu prof.dr.ing. Valeriu-Norocel Nicolescu, au participat la ieșirea de teren organizată ca parte a Adunării generale a AAP de la Sibiu.

Scopul deplasării a fost prezentarea (prof. Nicolescu) modului de aplicare și a rezultatelor lucrărilor silvotehnice (curățiri și rărituri) în trei gorunete amestecate tinere din U.P. I Săliște, O.S. Valea Frumoasei. Lucrările respective, la care au participat, între anii 2017 și 2019, cadre didactice și studenți de la facultatea noastră, precum și personal din cadrul AAP și al O.S. Valea Frumoasei, au fost realizate ca parte a proiectului „Promovarea gospodăririi durabile a pădurilor prin modalități inovatoare în păduri model și demonstrative administrate de O.S. Valea Frumoasei RA”, sponsorizat de către SC Holzindustrie Schweighofer SRL.

Ieșirea de teren a reliefat importanța utilizării suprafețelor demonstrative pentru formarea continuă a personalului tehnic de la ocoalele silvice, precum și necesitatea unui dialog permanent între practicieni și cadrele didactice/cercetătorii din Silvicultură, care să asigure validarea și aplicarea la scară de producție a rezultatelor cercetărilor, mai ales în contextul necesității conservării biodiversității și al adaptării pădurilor la schimbările climatice preconizate.

Pe tot parcursul ieșirii de teren, studenții participanți au purtat un dialog interesant, de la specialist in formare la specialist format în timp predominant la Brașov, cu colegii de la ocoalele silvice membre ale AAP, potențiali angajatori ai absolvenților facultății noastre.

aap1 

aap2

O ceremonie specială la Regensburg, Germania

Miercuri 18 decembrie 2019, superbul palat Thurn und Taxis de la Regensburg (Germania) a găzduit festivitatea decernării premiului cu același nume pentru științe silvice (Thurn und Taxis Förderpreis für die Forstwissenschaf - https://www.forst.wzw.tum.de/studienfakultaet/preise-und-ehrungen/thurn-und-taxis-foerderpreis-fuer-die-forstwissenschaft/ pentru anul 2019.

regensburg1

Acest premiu, de regulă unul singur acordat anual, este menit sa recompenseze performanțele deosebite, în domeniul științelor silvice, ale unor tineri cercetători, așa cum este cazul laureatului din acest an, dr. Adrian Dănescu, absolvent al facultății noastre (șef de promoție) în anul 2011.

Ulterior, Adrian a absolvit masteratul în Forest Ecology and Management la Albert-Ludwigs-Universität din Freiburg im Breisgau, Germania, acolo unde și-a realizat și doctoratul, cu tema Structural diversity as a driver of growth dynamics in irregular, mixed forests, sub îndrumarea prof.dr. Jürgen Bauhus.

Premiul, atribuit de către un juriu compus din personalități ale învățământului silvic din Germania, a fost înmânat de către prințesa Gloria von Thurn und Taxis, în cadrul ceremoniei organizate de Universitatea Tehnică din München sub conducerea prof.dr. Klaus Richter, decan de studii al Facultății de Științe Silvice și Managementul Resurselor din cadrul acestei universități prestigioase.

regensburg2

Momentul decernării Premiului Thurn und Taxis - de la stânga la dreapta: prof.dr. Jürgen Bauhus,

prof.dr. Klaus Richter, dr. Adrian Dănescu, prințesa Gloria von Thurn und Taxis, dr. Hans Pongratz.

În cadrul ceremoniei, care a inclus și o prezentare excelentă a tezei de doctorat a dr. Adrian Dănescu, a fost transmis și un mesaj de felicitare din partea decanului facultății noastre, prof.dr.ing. Alexandru-Lucian Curtu și a prof.dr.M.Sc.ing. Valeriu-Norocel Nicolescu, alături de care premiantul a făcut primii pași în cercetarea silvică.

Vizita profesorilor de la Facultatea de Silvicultură din Nanjing (China)

În data de 4 noiembrie 2019 o delegație formată din profesori ai Facultății de Silvicultură din Nanjing (China) a vizitat Facultatea de Silvicultură și exploatări forestiere din Brașov. Vizita a debutat cu o prezentare a facultății noastre și cu o discuție privind schimburile de cadre didactice și studenți între cele două facultăți. S-a pus accent în special pe programele de masterat, Facultatea de Silvicultură din Nanjing având o ofertă educațională bogată: Silviculture, Forest Management, Chemical Processing Engineering of Forest Products, Forest Machinery and Equipment Engineering, Rock and Soil Engineering, Forest Engineering.

Delegația de profesori din Nanjing a vizitat laboratoarele facultății noastre, aceștia fiind încântați de colecțiile de insecte, păsări și mamifere. Discuții aprofundate au avut loc în cadrul Laboratorului de Produse Forestiere, având în vedere că din delegația chineză a făcut parte directorul Centrului de Cercetare-Dezvoltare a Mobilei și a Produselor Forestiere (Profesorul Wu Zhihui). Vizita a continuat cu deplasarea la Zărnești unde delegația de profesori chinezi a asistat la o prezentare a Parcului Natural Piatra Craiului. Au avut loc, de asemenea, discuții privind managementul forestier cu reprezentanții RPLP Piatra Craiului Zărnești RA.

 vizita din china